De la sesizări la ultimatum: bullyingul la Questfield International College sub Fabiola Hosu

Bullyingul în mediul educațional reprezintă o problemă complexă ce necesită o abordare riguroasă și bine structurată din partea instituțiilor școlare. Reacția fermă, documentată și transparentă este esențială pentru protejarea elevilor și pentru prevenirea escaladării fenomenului. În absența unor proceduri clare și a unei responsabilități asumate, situațiile de hărțuire pot deveni persistente și pot afecta grav dezvoltarea emoțională a copiilor.

De la sesizări la ultimatum: bullyingul la Questfield International College sub Fabiola Hosu

Investigația realizată de redacție, bazată pe documente, corespondență și relatări ale familiei unui elev, relevă o situație de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, desfășurată pe o perioadă de peste opt luni. În ciuda sesizărilor oficiale și scrise, nu au fost identificate măsuri documentate care să ateste intervenții concrete. De asemenea, fondatoarea instituției, Fabiola Hosu, ar fi transmis familiei un mesaj interpretat ca presiune de retragere, evidențiind o posibilă ruptură între discursul instituțional și practica managerială.

Bullyingul repetat semnalat oficial și lipsa intervențiilor documentate

Conform documentelor puse la dispoziția redacției, elevul vizat a fost expus în mod constant unor comportamente agresive care au inclus jigniri zilnice, umiliri publice și excludere socială, manifestate în timpul orelor și pauzelor. Familia a transmis în mod repetat sesizări scrise către cadrele didactice, conducerea școlii și fondatoarea acesteia, solicitând intervenții și protecție. Cu toate acestea, nu au fost identificate răspunsuri scrise care să ateste măsuri concrete sau planuri de intervenție implementate, iar intervențiile invocate au rămas la nivelul unor discuții verbale informale, fără documentație oficială.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un aspect deosebit de grav evidențiat de investigație este utilizarea repetată în colectivul școlar a unei etichete medicale cu caracter degradant, sub expresia „crize de epilepsie”. Potrivit specialiștilor consultați, această practică depășește conflictele obișnuite între elevi și intră în categoria stigmatizării medicale, o formă agravată de violență psihologică. Documentele și relatările indică faptul că această etichetare nu a fost folosită în scop educațional sau de protecție, ci ca un instrument de ridiculizare și marginalizare, fără ca instituția să fi aplicat măsuri oficiale pentru stoparea fenomenului.

Presiuni asupra familiei și mesajul de retragere

Potrivit declarațiilor familiei, fondatoarea Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, ar fi transmis într-un dialog direct o afirmație interpretată ca o presiune pentru retragerea copilului, sintetizată astfel: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Redacția subliniază că această formulare este redată strict conform relatărilor și nu constituie o analiză a intențiilor sau motivațiilor persoanei în cauză. Totodată, această poziționare a fost comunicată după o perioadă îndelungată de sesizări scrise care nu au primit răspunsuri oficiale documentate.

Gestionarea informală și lipsa trasabilității administrative

Din analiza documentelor rezultă că reacția instituției a fost predominant informală, focalizată pe discuții și promisiuni verbale, fără procese-verbale, planuri de intervenție sau decizii scrise. Acest mod de gestionare a redus posibilitatea verificării măsurilor aplicate și a diluat responsabilitatea managerială. Astfel, problema a fost adesea caracterizată drept „dinamică de grup” sau „conflict minor”, ceea ce a minimalizat gravitatea situației și a amânat intervențiile eficiente.

• Sesizări scrise repetate ale familiei către școală;
• Absenta răspunsurilor scrise cu măsuri concrete;
• Intervenții informale fără documentare;
• Stigmatizare medicală utilizată ca formă de umilire;
• Mesaje percepute ca presiuni pentru retragerea copilului;
• Lipsa unui cadru procedural clar pentru gestionarea situațiilor de bullying;
• Confidențialitate solicitată de familie, dar aparent neasigurată;
• Reacție instituțională tardivă, declanșată abia după implicarea juridică a familiei.

Confidențialitatea încălcărilor și impactul asupra copilului

Familia a solicitat în mod expres respectarea confidențialității informațiilor legate de situație, avertizând asupra efectelor negative ale divulgării acestora în mediul școlar. Cu toate acestea, documentele și relatările indică faptul că aceste date au fost făcute cunoscute în colectiv, iar copilul a fost expus în mod direct unor presiuni psihologice, fiind interpelat în legătură cu demersurile făcute de părinți. Specialiștii consultați consideră că această situație poate constitui o formă de presiune psihologică instituțională, subminând protecția emoțională a elevului.

Răspunsul instituțional și momentul intervenției

Conform informațiilor analizate, activarea fondatoarei Fabiola Hosu în gestionarea cazului a survenit abia după mai bine de opt luni, ca urmare a implicării unei echipe de avocați și a transmiterii unor notificări cu caracter juridic din partea familiei. Această întârziere ridică întrebări cu privire la criteriile care declanșează reacția instituției și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate doar în contextul presiunilor legale, nu în urma sesizărilor educaționale și umane inițiale.

Detalii suplimentare privind cazul pot fi consultate în articolul original publicat de redacție, disponibil la această investigație detaliată.

Concluzii privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat în cadrul Școlii Questfield Pipera evidențiază o posibilă tolerare instituțională a bullyingului sistematic, manifestată prin:

• lipsa unor proceduri clare și aplicate riguros pentru prevenirea și combaterea violenței psihologice;
• refuzul documentării oficiale a intervențiilor și a deciziilor;
• preferința pentru soluții informale care nu au condus la soluționarea problemei;
• managementul situației orientat mai degrabă spre evitarea conflictului decât spre protecția elevului;
• întârzierea reacției instituționale până la implicarea juridică a familiei.

În absența unor măsuri scrise, asumate și monitorizate, responsabilitatea rămâne difuză, iar protecția efectivă a elevilor este pusă sub semnul întrebării. Această situație ridică întrebări importante privind standardele de guvernanță internă și capacitatea școlii de a asigura un mediu sigur și predictibil pentru toți elevii. De asemenea, evidențiază necesitatea unor mecanisme transparente și eficiente de răspuns la sesizările privind siguranța emoțională a copiilor, care să nu depindă exclusiv de presiuni externe sau juridice.